Montajul glisierelor cu bile - soluția modernă și funcțională de operare a mobilierului
14 sep, 2021
Montajul glisierelor cu bile - soluția modernă și funcțională de operare a mobilierului

Mobilierul modern, util și cu un grad înalt de funcționalitate este cheia utilării locuinței după cele mai noi standarde în domeniu. Pe lângă confortul pe care îl oferă în utilizarea zilnică noile forme de construcție și mecanismele moderne care accesorizează mobila de calitate de azi, durabilitatea și protecția la uzură mecanică este unul din aspectele cele mai valoroase de luat în considerare la achiziție.

Un loc de prim rang în construcția și montajul pieselor moderne de mobilier îl ocupă accesoriile sertarelor care, împreună cu accesoriile ușilor de mobilier, sunt piesele ce asigura funcționalitatea zilnică a obiectelor din casă. Soluțiile moderne implică folosirea glisierelor care, cel puțin în domeniul dulapurilor, oferă o operare ușoară, silențioasă și durabilă.

Acest articol își propune aducerea în prim plan a celor mai moderne accesorii pentru mobilierul principal al casei precum și modul general de funcționare și montaj al acestora.

 

Cuprins

1. De la glisiere cu role la montajul glisierelor cu bile - principalele metode de operaționalizare a sertarelor mobilierului modern

2. Montajul glisierelor cu bile – pași de urmat pentru o lucrare de calitate

De la glisiere cu role la montajul glisierelor cu bile - principalele metode de operaționalizare a sertarelor mobilierului modern

Dulapurile sunt piese de mobilier nelipsite din orice inventarul fiecărei locuință deoarece permit depozitarea diverselor obiecte, de la ingrediente și ustensile folosite în bucătărie sau zona de preparare și servire a mesei, până la haine, încălțăminte și obiecte de igienă sau curățenie din dormitoare, camere de baie și debarale.

Sertarele diverselor tipuri de dulapuri suferă nenumărate utilizări de-a lungul anilor, fapt care se poate traduce într-o uzură accentuată a accesoriilor acestora sau chiar a corpului constructiv.  De aceea, trecerea la un nou nivel de operare a acestora prin instalarea de glisiere cu bile sau sisteme de glisiere cu role este un mod eficient și simplu de a asigura folosirea îndelungată și facilă a acestor obiecte de mobilier.

Glisierele pentru dulapuri și sertare sunt de mai multe tipuri în funcție de caracteristicile tehnice și de operare.

Principiul de operare a glisierelor cu role implică existența unei căi metalice de rulaj care este construită sub forma unui canal, de regulă, fixat de corpul lateral sau inferior al dulapului și prevăzute cu o pereche de role. O a doua cale de rulaj, care se fixează pe corpul lateral sau inferior al sertarului, este prevăzută cu o altă pereche de role confecționate din material plastic dur și fixată astfel încât să i se permită rotirea liberă.

Șina de rulaj cu rolă este astfel confecționată încât să se poată insera perfect pe întreaga lungime în canalul căii de rulaj fixate pe corpul dulapului și să permită astfel mișcarea rolelor, longitudinal de la un capăt la celălalt și, subsecvent, deschiderea sau închiderea sertarelor.

În punctul maxim de extensie, perechile de role ale celor două șine se vor afla la distanța minimă între ele.

Glisierele cu role sunt, de fapt, alcătuite din două componente principale, și anume: șina care este fixată de corpul dulapului și cea care este montată la sertar. Fiecare șină are câte o rolă care intră în senalul (culoarul) celeilalte.

Atunci când sertarul este complet închis, rolele vor fi plasate la capetele opuse ale mecanismului. Pe măsură ce mecanismul se extinde, la deschiderea sertarelor, rola din față va permite șinei superioare a glisierei să iasă în afară, pe când rola din spate se va deplasa în culoarul șinei inferioare până la momentul în care cele două role se vor întâlni, atunci când deschiderea suplimentară nu mai este posibilă.

Glisierele cu bile sunt un model mai avansat tehnologic folosit pentru ușurarea mișcării de deschidere a sertarelor bile din oțel. De asemenea, șinele de rulaj funcționează asemănător glisierelor cu bile, extensia sertarului fiind asigurată de alunecarea căilor de rulaj cu ajutorul bilelor.

Montajul glisierelor cu bile – pași de urmat pentru o lucrare de calitate

Montarea glisierelor cu bile pentru sertarele mobilierului poate fi executată și în regie proprie dacă dispui de uneltele și îndemânarea necesară.

Înainte de a te apuca de montaj, asigură-te că ai un spațiu adecvat de lucru și că nu-ți lipsesc uneltele esențiale. Dintre acestea ar fi bine să ai mereu la îndemână ruleta de măsurat, șuruburile cu care glisierele vin la pachet, șurubelniță, creion - de preferat de tâmplărie.

Primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să citești cu atenție schema de montaj pe care ai primit-o la cumpărarea glisierelor cu bile.

De calitatea și precizia măsurătorilor pe care le faci depinde reușita operațiunii de montaj, așa că nu neglija felul în care vei măsura atât peretele de fixare al dulapului pe care vei monta șina fixă, cât și corpul sertarului pe care se va fixa șina rulantă.

Asigură-te că marcajele efectuate cu creionul la măsurătoare sunt egale în ambele laturi ale sertarului și corespund cu marcajele de pe pereții dulapului. De asemenea, este recomandat să fixezi ” la rece” șinele pe fiecare poziție marcată pentru a te asigura de precizia cotelor.

Fixarea șinelor de rulare fixe pe ambele laturi ale corpul dulapului este următorul pas ce trebuie efectuat. Șuruburile trebuie inserate și aliniate exact în marcajele efectuate la măsurătoare.

Aceleași marcaje trebuie executate și pe laturile sertarului pe care se vor fixa cu șuruburi șinele de rulaj. Dacă măsurătorile au fost exacte, cele două șine ale glisierei ar trebui acum să se poată îmbina și să permită glisarea sertarului către interior sau exterior în mod ușor și lin.

Montarea glisierelor cu bile este un pas către modernizarea mobilierului din locuință sau de la locul de muncă ce va asigura, pe lângă o funcționalitate superioară și o mai mare durabilitate în timp a pieselor de mobilier.

 

Sursa foto: shutterstock.com, pinterest.com

 

...

Articole care te-ar mai putea interesa

Lorem ipsum dolor sit amet consectetur adipiscing elit consectetur adipiscing elit