Compartimentarea sertarelor - Sfaturi pentru o mai buna organizare a bucătăriei
05 aug, 2021
Compartimentarea sertarelor - Sfaturi pentru o mai buna organizare a bucătăriei

Bucătăria este spațiul cel mai frecventat de membrii familiei. Încă de la prima oră a dimineții îi trecem pragul pentru a servi micul dejun, a savura o ceașcă de cafea sau, pur și simplu, pentru a socializa înainte de a pleca fiecare către activitățile din cursul zilei. Amenajarea spațiului se face ținând cont de acest aspect, iar o așezare optimă și folosirea eficientă a spațiului duce la un aspect vizual care nu implică o suprafață aglomerată cu electrocasnice, tacâmuri, pahare, farfurii, tigăi, oale, obiecte de decor, alimente etc.

Specialiștii recomandă compartimentarea sertarelor pentru a scăpa de un posibil neajuns al spațiului. Cu puțină imaginație și creativitate ordinea poate să planeze în orice bucătărie.

În articolul de mai jos vei descoperi cum să faci compartimentarea eficientă a sertarelor mobilei tale, a frigiderului și a cămării și vei aduna câteva sfaturi utile în acest sens, în așa fel încât rezultatele să fie unele practice și de ajutor.

Cuprins:

1. Compartimentarea sertarelor mobilei, frigiderului, cămării

2. Sfaturi mai mult sau mai puțin știute despre compartimentarea sertarelor

1. Compartimentarea sertarelor mobilei, frigiderului, cămării

Mobila pe comandă poate fi o soluție pentru depozitarea de care ai nevoie. Însă cheia este compartimentarea sertarelor în așa fel încât să cuprindă toate obiectele necesare în bucătărie. Iar acest lucru se poate face lejer cu ajutorul casetelor, separatoarelor longitudinale, separatoarelor transversale, suporturilor de diferite mărimi și forme.

Există diferite metode pe care oamenii le folosesc pentru compartimentarea sertarelor în vederea obținerii eficienței și ordinii. 

- Unii pun obiectele mai des folosite în față, la îndemână, iar pe cele mai rar utilizate în spate sau mai sus, alții le organizează în funcție de activități sau în funcție de zonele de lucru;

- Sertarele organizate în diagonală ascund bine ustensilele lungi, sertarele cu separatoare mici și suporturi speciale sunt ideale pentru a așeza cuțite, linguri, furculițe;

- Există și sertare dotate cu bare de aluminiu, potrivite pentru veselă, care pot oferi în orice moment tot ce e necesar membrilor familiei;

- În apropierea aragazului se poate crea un sertar special pentru depozitarea oalelor și tigăilor;

- Un sertar vertical este perfect pentru depozitarea sticlelor de ulei, oțet, vin, a borcanelor de condimente. Cu ajutorul lui se va economisi din spațiul folosit pentru alte obiecte;

- Pe ușile mobilei de bucătărie pot fi puse organizatoare speciale, din aluminiu rezistent, în care se agață capacele oalelor și tigăilor;

- Rafturile cu glisiere sunt și ele la loc de cinste în această încăpere pentru că depozitează electrocasnicele mici, care pot fi trase și folosite, apoi închise rapid în interiorul mobilei;

- Suntem din ce în ce mai preocupați de protejarea mediului înconjurător, așa că putem tria gunoiul și deșeurile menajere chiar din faza de început. Astfel, putem  compartimenta mobila în așa fel încât să creeze un sertar potrivit pentru montarea unor recipiente adecvate colectării selective a deșeurilor. 

Frigiderul poate fi și el organizat foarte ușor și i se pot adăuga suporturi pentru așezarea diferitelor alimente sau băuturi, dar aici se pot utiliza foarte bine și caserole, pungi cu închidere ermetică sau recipiente cu capac, mici sau mari. 

Cămara trebuie să aibă rafturi, care la rândul lor să fie compartimentate, în așa fel încât să asigure accesul rapid la tot ce se află aici. Se pot folosi sertare împărțite în multe compartimente pentru a depozita diferite alimente sau borcane, dar și agățătoare de perete pentru a atârna lucruri importante în orice locuință.

2. Sfaturi mai mult sau mai puțin știute despre compartimentarea sertarelor

Organizarea sertarelor și dulapurilor din bucătărie este soluția împotriva dezordinii și face loc tuturor obiectelor necesare, care nu trebuie lăsate la vedere. Câteva sfaturi utile pot fi utilizate pentru a duce la bun sfârșit proiectul mult dorit:

  • Înainte de a lua orice măsură în această privință este bine să te gândești care este modul tău de lucru și cum utilizezi spațiul, astfel încât să ai totul la îndemână;
  • O bucătărie bine compartimentată trebuie să aibă diferite zone de lucru (de gătit, de copt, de curățenie, provizii), care vor grupa și diferenția totul;
  • Sertarul în colțuri este perfect pentru orice bucătărie, deși nu este foarte popular în bucătăriile din România, punând în valoare o zonă mai puțin folosită;
  • Sertarele cu extragere totală dau posibilitatea de a avea acces și în spate, acolo unde este dificil de ajuns, ceea ce determina până acum oamenii să lase spațiul nefolosit;
  • Sertarul sub chiuveta este locul în care se depozitează produse precum: lavete, bureți, detergenți, coș de gunoi;
  • Designul suporturilor, separatoarelor, caserolelor sau altor tipuri de astfel de accesorii este și el important și trebuie să se armonizeze plăcut cu stilul de amenajare folosit în bucătărie. 

 

În concluzie, dacă îți dorești să ai ordine perfectă în bucătărie și să ajungi imediat la obiectele și alimentele de care ai nevoie, trebuie să iei în considerare compartimentarea corectă a sertarelor mobilierului, frigiderului sau cămării tale. 

 

Surse foto: Shutterstock.com, Pinterest.com

 

...

Articole care te-ar mai putea interesa

Lorem ipsum dolor sit amet consectetur adipiscing elit consectetur adipiscing elit