Cel mai bun material pentru mobila de bucătărie - ghidul cumpărătorului informat
11 dec, 2023
Cel mai bun material pentru mobila de bucătărie - ghidul cumpărătorului informat

Bucătăria este spațiul în care petreci destul de mult timp de-a lungul vieții. Este locul unde se servește, de regulă, micul dejun și celelalte mese ale zilei, locul unde se prepară mâncărurile și unde se poate socializa în timp ce se savurează o cafea. O mare parte din ustensilele electrocasnice ale unui cămin își au locul în această încăpere, iar vesela și uneltele de gătit se află depozitate în diverse locuri în interiorul mobilei de bucătărie. 

Mobilierul de bucătărie constituie decorul fundamental, atât din punct de vedere funcțional, cât și din punct de vedere vizual al acestei camere. Deși factorul utilitar primează aproape în majoritatea cazurilor, esteticul nu ar trebui deloc neglijat în amenajarea acestui spațiu atât de important al casei. 

În acest articol vei afla care sunt cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pentru a putea alege în cunoștință de cauză, fie că utilezi un spațiu proaspăt renovat, fie că te-ai hotărât să faci o schimbare de design. 

 Cuprins:

1. Cel mai bun material pentru mobila de bucătărie - clasament TOP 3

1.1. Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pe bază de MDF

1.2. Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pe bază de PAL

1.3. Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pe bază de PFL 

2. Cum să alegi materialul pentru mobila de bucătărie

3. Marca de material pentru mobila de bucătărie recomandata de Oscar Deko

4. Cum se întreține materialul mobilei de bucătărie pentru durabilitate și păstrarea aspectului

5. Întrebări și răspunsuri frecvente despre materiale pentru mobila de bucătărie

 

1. Cel mai bun material pentru mobila de bucătărie - clasament TOP 3

Dulapurile, masa, blatul de bucătărie sunt elementele cheie ale oricărei încăperi moderne cu această destinație care asigură spații de depozitare, loc de luat masa și, foarte important, spațiul tehnic necesar pentru prepararea diverselor alimente și rețete culinare. Alegerea materialului potrivit pentru mobila de bucătărie este pasul principal în misiunea de redecorare a acesteia.  

       

Produs

panou-lucios-alb__0645788_pe703813_s5 pal kronospan flow matase

pfl wenge

Caracteristici

-  Panou din MDF alcătuit din fibre lemnoase în amestec cu rășini și presate la temperatură înaltă


- Culoare alb-argintiu


- Finisaj lucios



- Placă aglomerată cu așchii lemnoase


- Furniruire din hârtie decorativă impregnată cu răşină melaminică


- Grosime 18 mm

- Plăcile fibrolemnoase dure (PFL) au de regulă grosimi între 8 m și 25 mm 


- Placa vine cu dimensiuni de 2,80m lungime și 2,07 m lățime

PRO

- MDF are o textură fină și compactă datorită fibrelor lemnoase fine folosite ca material principal


- Suprafața netedă, lucioasă cu aspect modern


- Material durabil rezistent la umezeală, uzură sau zgâriere


- Material ușor de întreținut și curățat


- Asigură o priză bună la montarea elementelor de feronerie (elemente de îmbinare și accesorii, balamale, mânere etc.)

- Unul dintre cele mai folosite materiale din industria mobilei


- Material dur și rezistent


- Se poate repara ușor 


- Mult mai ieftin decât lemnul natur


- Suprafață igienică ușor de curățat

- Materialul are o elasticitate excelentă și o rezistență mecanică superioară


- Nu emite gaze sau substanțe considerate nocive făcând astfel parte din categoria materialelor naturale


- Preț mic

CONTRA

- Mai puțin rezistent decât alte materiale din gama mobilierului de bucătărie


- are tendința de a se îndoi dacă este supus unor greutăți sau presiuni prea mari

- Plăcile mai subțiri din PAL se pot rupe la lovituri sau șocuri mari


- Unele modele pot fi lipsite de uniformitate internă la conglomeratului

- Diversitatea nuanțelor și culorilor este ceva mai redusă

 

VEZI AICI PREȚUL

VEZI AICI PREȚUL

VEZI AICI PREȚUL

 

1.1. Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pe bază de MDF

Materialele pentru mobila de bucătărie din MDF (Medium Density Fiberboard) sunt, așa cum indică și denumirea, plăci din fibre lemnoase de densitate medie. Procesul industrial de obținere a acestui material duce la obținerea unor plăci rezistente la crăpare și cu suprafețe foarte netede ce pot acomoda o întreagă varietate de culori și finisaje.   

Panou MDF lucios val alb 18 mm YIL HG 467 (2.80x1.22)

panou mdf alb

Vezi AICI prețul

Acest model de panou MDF este destinat bucătăriilor care vor să reflecte ideea de spațiu și modernitate. Coloritul alb, cu model de tip valuri, imprimă un aspect calitativ superior ce poate îndeplini gusturile cele mai pretențioase. 

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Model vizual plăcut 

- Culoare și finisaj din gama de lux

- Excelent pentru mobilierul modern de bucătărie

- Preț din gama superioară

 

Panou MDF lucios bej loft 18 mm YIL HG 476 (2.80x1.22)

big-panou-mdf-lucios-bej-loft-18-mm-yil-hg-476-280x122-elzy

Panoul din MDF lucios cu nuanțe de bej și textură reliefată este ideal pentru mobila de bucătărie cu aspect clasic. Se potrivește excelent atât pentru dulapuri, rafturi și console, cât și pentru măștile de sub chiuvete sau cele ce camuflează electrocasnicele din gama mașinilor de spălat vase.

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Model vizual texturat, în relief

- Culoare neutră, bej, potrivită în diverse combinații

- Ușor de curățat și rezistent la umezeală

- Culoarea deschisă solicită o curățare regulată pentru îndepărtarea urmelor vizibile

 

Panou MDF floare neagra lucios EVO P207

big-panou-mdf-floare-neagra-lucios-evo-p207-gkxy

Vezi AICI prețul 

Acest model de panou MDF face parte din gama de modele cu finisaj lucios. În plus față de alte modele din gamă, este prevăzut cu un imprimeu vegetal floral care aduce o notă de unicitate și eleganță mobilierului de bucătărie la care va fi folosit.

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Material MDF rezistent

- Model cu finisaj lucios și imprimeu floral pentru un plus de eleganță

- Calități deosebite pentru susținerea accesoriilor corpurilor de mobilier sau a feroneriei 

- Culoare poate fi prea închisă pentru spațiile mici, lipsindu-le de reflectarea luminii




1.2. Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pe bază de PAL

Dintre toate materiale pe baza de pal melaminat și MDF, primul dintre ele este o variantă des folosită în industria mobilei având și avantajul materialului protector - melamina - care îi asigură o comportare excelentă la uzură îndelungată. 

 Acest material vine în mai multe variante comerciale, așa cum este cazul modelelor de PAL melaminat lemn sau PAL melaminat lucios, deosebirea constând în natura și modelul protecției aplicate. 

PAL EGGER stejar halifax tabac H1181 ST37 18mm

big-pal-egger-stejar-halifax-tabac-h1181-st37-18mm-bjkx

Vezi AICI prețul

Un model cu o nuanță clasică de stejar și tente care duc cu gândul la culoarea frunzelor de tutun, Palul EGGER halifax tabac este un material care se încadrează perfect în cazul mobilei de bucătărie cu aspect rustic. Finisajul este alcătuit dintr-un strat de hârtie decorativă impregnată cu rășini melaminice, iar grosimea plăcilor măsoară 18 mm.

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Material PAL rezistent la uzură și zgârieturi

- Efect antibacterian al suprafeței melaminate

- Ușor de curățat și întreținut

- Plăcile din PAL prea subțiri pot ceda la sarcină mare 



 

PAL KST lucios briliant cappuccino D126 PS12 18mm

big-pal-kst-lucios-briliant-cappuccino-d126-ps12-18mm-ydrg

Vezi AICI prețul

Plăcile din PAL melaminat lucios briliant cappuccino, sub brandul Kastamonu sunt o alegere ideală ca material pentru mobila de bucătărie deoarece oferă un colorit cald, primitor și o suprafață netedă și lucioasă care se pot combina fericit în diverse aranjamente din gama contemporană și modernă.

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Rezistență la uzură și zgârieturi

- Materialul poate fi folosit la o gamă largă de aplicații din gama mobilierului

- Design și culoare atrăgătoare

- Plăcile din PAL prea subțiri se pot rupe la o greutate prea mare așezată pe ele 



 

Pal F.MAX super lucios kolibri 0564 SG 18mm

big-pal-fmax-super-lucios-kolibri-0564-sg-18mm-ptdf

Vezi AICI prețul

 

Modelul de placă din PAL melaminat din gama „fantezie” de la Fundermax este o alegere pentru cei care vor să realizeze un mobilier de bucătărie care să se încadreze în gama rafinamentului, atât prin colorit cât și prin calitatea materialului. 

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- PAL melaminat cu suprafață rezistentă la uzură

- Suprafață igienică, antibacteriană, simplu de curățat

- Design și culoare rafinate

- Plăcile din PAL pot prezenta în cazuri foarte rare inconsistențe ale umpluturii din așchii lemnoase



 

1.3. Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie pe bază de PFL

Fabricate din lemn și așchii din lemn de diferite specii, prin metode de desfacere a fibrelor lemnoase și prin amestec cu adezivi speciali, plăcile din PFL (placă fibrolemnoasă) prezintă calități elastice excelente și o rezistență bună la deformări sau impact mecanic. Deoarece procesul de fabricație nu implică substanțe chimice cu potențial periculos, așa cum este cazul formaldehidei, PFL este considerat un material natural, ecologic, ideal pentru folosirea în diverse scenarii de amenanjări interioare.

Pfl simplu (2.80X2.07)

big-pfl-simplu-280x207-ubeh

Vezi AICI prețul

Un model de placă din PFL simplu, natur, fără adaosuri melaminate pe suprafețe. Este un material ideal pentru părțile posterioare sau interne ale mobilei de bucătărie și are avantajul că nu emite gaze nocive în timp, grație procesului de fabricație în care nu intră elemente chimice periculoase. 

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Material sigur din punct de vedere al sănătății

- Poate fi folosit la diverse aplicații constructive ale mobilierului de bucătărie

- Designul simplu, brut, nu îl face atractiv pentru folosirea la suprafețe vizibile ale mobilei de bucătărie



 

Pfl alb 2.80x2.07 (101)

big-pfl-alb-280x207-101-ry04

Vezi AICI prețul

Un model de placă din PFL dur cu melaminare pe o singură suprafață. Materialul este ideal pentru folosirea în partea din spate a mobilei de bucătărie, în special la acel mobilier care este expus vizual și pe acea parte.

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Material ecologic și sigur din punct de vedere al sănătății

- Rezistență sporită  materialului prin metoda de fabricare, dar și prin melaminarea pe o suprafață

- Ușor de curățat

- nu se poate folosi decât pentru spatele corpurilor de mobilier.



 

Pfl fildes 514 PE 2.80 X 2.07

big-pfl-fildes-514-pe-280-x-207-un8d

Vezi AICI prețul

Acest material din PFL dur cu melaminare de culoare fildeșului pe o față este ideal pentru completarea părții din spate a mobilierului de bucătărie în special a diverselor dulapuri, console sau alte spații de depozitare. 

 

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

- Material ecologic fără emisii de gaze nocive de-a lungul timpului

- Elasticitate și rezistență mecanică superioare

- Melaminare pe o singură față - ideală pentru fixarea pe spatele corpurilor de mobilier.

- Trebuie ales în funcție de culoarea sau nuanțele corpurilor mobilei de bucătărie pentru a se încadra unitar cu ansamblul



 

2. Cum să alegi materialul pentru mobila de bucătărie

Alegerea materialului pentru mobila de bucătărie trebuie să țină cont de mai multe criterii legate atât de caracteristicile fizice ale acestora, cât și de ergonomia modului de întrebuințare pe care o oferă.

 

  • Rezistența materialului este o primă caracteristică de care trebuie să ții cont atunci când te gândești la mobila de bucătărie. Din acest punct de vedere, PAL-ul melaminat este unul din cele mai solide materiale la grosimi adecvate ale plăcilor. MDF-ul este, de asemenea, un material rezistent, dar la dimensiuni mari ale plăcii se poate curba la sarcini mari.

 

  • Melaminarea materialului se poate aplica tuturor materialelor (PAL, MDF și PFL) și este caracteristica ce deosebește un model de altul din punct de vedere estetic. În cazul plăcilor din PFL trebuie să reții că melaminarea se face doar pe o singură față, acest material fiind mai ales folosit pentru placarea părților din spate ale corpurilor de mobilier.

 

  • Greutatea materialului este o altă caracteristică de care trebuie să ții cont la achiziție. De exemplu, plăcile mai groase din PAL au o greutate superioară celor din MDF la grosime similară, iar mobilierul va fi mai dificil de manipulat. 

 

  • Elasticitatea materialului reprezintă calitatea acestuia de a se îndoi sub acțiunea unor sarcini sau forțe fără a se rupe. Din acest punct de vedere, plăcile din PFL sunt unele din cele mai flexibile materiale urmate, în ordine descrescătoare de MDF și PAL.

 

  • Rezistența la umiditate este un alt punct de interes ce trebuie studiat la alegere materialului pentru mobila de bucătărie. În funcție de gradul de utilizare al acestei încăperi pentru gătit sau spălat vase, nivelul umidității este unul crescut. Materialul care rezista cel mai bine la acest mediu este MDF-ul  deoarece are o densitate superioară plăcilor din PAL. 

 

3. Marca de material pentru mobila de bucătărie recomandată de Oscar Deco

Oscar Deko pune la dispoziția clienților săi o întreagă varietate de accesorii de mobilier de calitate produse de firme consacrate în domeniu și care răspund unei game largi cerințe ale executării proiectelor de amenajări interioare.   

Marca Kronospan

 Kronospan este unul din giganții mondiali din domeniul fabricanților de materiale și plăci cu utilizare de la pardoseli la mobilier și structuri pentru construcții. Firma produce plăci din PAL, MDF și PFL, atât modele brute, cât și versiuni melaminate într-o mare varietate de culori și de design-uri. 

 Înființată în 1897 în localitatea Lungötz din Austria, azi firma are nu mai puțin de 40 de locații de producție și mai multe centre de distribuție în nu mai puțin de 30 de țări. În România, Kronospan deține unități de producție apreciabile la Brașov și la Sebeș, însumând câteva sute de milioane de euro în investiții și angajând un număr semnificativ de lucrători. 

 

4. Cum se întreține materialul mobilei de bucătărie pentru durabilitate și păstrarea aspectului

Mobilierul de bucătărie confecționat din materiale de tipul PAL-ului, MDF-ului sau PFL-ului este, de cele mai multe ori, ușor de curățat mai ales pentru acele materiale care au o melaminare lucioasă. Totuși, există unele diferențe, mai ales în ceea ce privește modul de curățare, dar și de păstrare al mobilierului alcătuit din aceste materiale.

 De exemplu, suprafețele din PAL se pot curăța cu soluții și detergenți speciali pentru mobilă aplicați pe lavete cu textură moale. Un truc esențial pe care trebuie să-l încerci este să faci mișcări de ștergere în forma cifrei opt. În acest fel nu vei lăsa urme inestetice. 

 Chiar dacă mobila de bucătărie din PAL prezintă pete de grăsime nu te grăbi să aplici spirt sau alt tip de soluție alcoolică, ori chiar diverși solvenți deoarece vei deteriora iremediabil suprafața plăcilor. Folosește în schimb soluții naturale, așa cum este cazul sucului de lămâie și amestecuri din praf de copt, apă și puțin oțet. 

 Trebuie să reții de asemenea că deși este un material rezistent PAL-ul nu se împacă prea bine cu umezeala excesivă deoarece se poate umfla sau deforma.  

 În cazul mobilierului de bucătărie confecționat din MDF curățarea trebuie făcută într-un mod cât mai simplu, de exemplu, doar cu o lavetă sau cârpă moale ușor umezită în apă dacă este cazul. Dacă există pete persistente sau amprente, aceste se pot șterge cu o soluție slabă pe bază de detergent de geamuri, dar nu cu produse speciale de curățat mobilierul, deoarece acestea vor lăsa urme. Trebuie menționat că MDF-ul este mai sensibil la zgârieturi decât PAL-ul, dar rezistă mult mai bine la umezeala datorită structurii mai dense. 

 La fel ca și în cazul PAL-ului, nici în cazul MDF-ului nu se vor folosi sub nicio formă solvenți, diluanți sau alcool la curățare, aceste substanțe având efecte distructive asupra materialului.

 Așadar, alege cu grijă materialul din care va fi confecționat mobilierul de bucătărie, în funcție de nevoi și dorințe și nu neglija acest aspect atunci când dorești o renovare sau amenajare a bucătăriei.

 

Sursa foto: Oscardeko.ro, Shutterstock.com

 

5. Întrebări și răspunsuri frecvente despre materialele pentru mobila de bucătărie

 

  1. Ce să aleg ca material pentru o mobilă de bucătărie rezistentă la umezeală?

 MDF este materialul care rezistă mai bine în condiții de umezeală spre deosebire de PAL care se poate deforma în acest caz dacă este supus perioade lungi acestui mediu.

 

  1. Care este cel mai bun material pentru mobila de bucătărie?

 Poți alege materiale din gama PAL melaminat și MDF, fiecare dintre aceste soluții având avantaje, dar și dezavantajele proprii. De asemenea, mobilierul poate fi completat cu plăci din PFL pentru partea din spate a corpurilor.

 

  1. MDF vs PAL - ce să aleg pentru un mobilier de bucătărie?

 Alegerea ține de proprietățile mediului în care va fi folosit mobilierul, dar și de nuanțele și stilul pe care vrei să le adopți. Ambele materiale pot oferi soluții excelente pentru crearea unui mobilier de calitate.

 

  1. Ce înseamnă MDF ?

 MDF este prescurtarea de la expresia din limba engleză „Medium Density Fiberboard” și este vorba despre plăcile din fibre lemnoase cu densitate medie. Procesul de fabricație al MDF-ului implică amestecul resturilor fine de natură lemnoasă cu o serie de adezivi speciali și o laminare ulterioară.

 

  1. Ce înseamnă PAL?

 PAL este de prescurtarea expresiei „plăci aglomerate din lemn” și semnifică un proces de fabricație care se realizeaza prin unirea unor așchii lemnoase mai grosiere decât în cazul MDF-ului cu ajutorul unor adezivi speciali. De cele mai multe ori, plăcile din PAL sunt melaminate. 

 

 

...

Articole care te-ar mai putea interesa

Lorem ipsum dolor sit amet consectetur adipiscing elit consectetur adipiscing elit